NECROLOG PROFESOR POPA RODICA

Cu profund regret, anunțăm că, pe 2 martie 2021, a încetat din viață, la vârsta de 58 ani, distinsa doamnă profesoară Popa Rodica, de la Colegiul Naţional ”Nichita Stănescu” din Ploieşti.

Timp de 22 ani, a fost un pedagog și dascăl de excepție, un profesionist iscusit și un model desăvârșit în diverse aspecte ale vieții, pentru elevii săi. Domnia Sa știa să găsească metode inedite de predare și să încurajeze pe fiecare dintre tinerii dornici de cunoștințe în domeniul geografiei, participând la multe concursuri și olimpiade şcolare, de la care elevii se întorceau cu premii.

Ultimul concurs la care doamna profesoară s-a implicat cu toată fiinţa sa şi care i-a adus o mare satisfacţie profesională, a fost Concursul Internaţional I-FEST din Tunisia, la ambele ediţii, din anii 2019 şi 2020, întorcându-se acasă cu medalii de bronz.

A fost un profesor cu o inteligență fină și înțelepciune deosebită, dedicată meseriei, un om modest, calități care impuneau respectul celor din jur. Acorda multă atenţie şi dăruire elevilor săi, pe care îi trata cu răbdare, dragoste și respect.

Tinzând spre autoperfecționare, profesorul Popa Rodica a participat la simpozioane şi alte activităţi susținute de SGR – FilialaPrahova.

Domnia sa a fost deosebit de stimată de colegi şi iubită de elevi, îndrăgită de toţi deopotrivă, care au apreciat în totdeauna devotamentul său pentru şcoală.

Exprimăm condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei.

Astăzi, la despărţire, colegii şi elevii îi spunem cu durere:

Adio, profesor drag! Dumnezeu să te odihnească în pace!

Drum bun, Doamna Profesoară în misiunea dumneavoastră spirituală, care nu putea fi alta decât Eternitatea!

SOCIETATEA DE GEOGRAFIE DIN ROMÂNIA – FILIALA PRAHOVA
Ploiești, 4 martie 2021.